Insolventa

Procedura insolvenţei este o procedură “umbrelă” care include şi procedura de reorganizare şi/sau pe cea de faliment. Prin urmare, relaţia dintre celelalte două sub-proceduri (faliment şi reorganizare), pe de o parte, şi procedura insolvenţei, pe de altă parte, este cea de la parte la întreg. Piata si concurenta libera, neingradite, demonstreaza ca, in multe cazuri, nu conteaza capitalul material ci cel uman, bazat pe inteligenta, acumulari intelectuale si tehnico-stiintifice, care pot modifica radical balanta.

Decalajul dintre capitalism si comunism a fost generat exact de modul de organizare a societatii, in piete libere – care au la baza proprietatea privata asupra bunurilor – sau lipsa unei piete, de concurenta libera sau lipsa concurentei, de progres real sau conservatorism si de rolul statului in economie.

In noul context socio-economic de dupa 1989, dar mai cu seama in urma crizei economice mondiale declansata in 2007-2008, multe societati, fie cu capital de stat, fie cu capital privat, nu au reusit sa supravietuiasca unei economii de piata libere si concurentiale.

Oferim servicii complete de asistenta si consultanta in proceduri de insolventa, faliment si lichidare si solutionam probleme in domenii precum: recuperari de creante in contextul procedurilor de insolventa, executare silita, proceduri speciale si actiuni de drept comun, management de criza, asistenta, reprezentare si consultanta juridica, fiind unul dintre primii furnizori de servicii profesionale in acest domeniu.

Oferim cele mai bune solutii de gestionare a starii de insolventa, asistenta juridica in procedura dizolvarii si lichidarii societatilor comerciale, asistenta in procesul de transfer de bunuri in contul datoriilor comerciale ale societatii aflate in stare de insolventa, asistenta in procesul de vanzare de bunuri in cadrul executarilor silite.

Servicii de reprezentanta:
  • Reprezentarea clientilor in cadrul negocierilor referitoare la angajamente si aranjamente de plata.
  • Asistarea si reprezentarea clientilor la adunarile creditorilor, in cadrul procedurilor efectuate de administratorul judiciar / lichidator.
  • Asistenta in procesul de restructurare si de negociere a diveselor aspecte legate de debitele comerciale.
  • Solutionarea contestatiilor la tabelul creantelor.
  • Asistarea si reprezentarea intereselor debitorului in raporturile cu creditorii, administratorul judiciar / lichidator si judecatorul sindic pe parcursul intregii proceduri.
  • Reprezentare in relatia cu eventualii cumparatori de bunuri proprietate a societatilor comerciale aflate in situatii financiare dificile.