Capitolul I: Concurenţa – mijlocul prin care se asigură echilibrul şi progresul economic pe piaţă
Secţiunea 1: Noţiunea de concurenţă
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX)[1], concurenţa presupune „întrecere, rivalitate într-un domeniu de activitate” sau „rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari”.
Observăm că noţiunea este susceptibilă de cel puţin două accepţiuni: una generică, iar alta economică. Mai mult, odată cu primele reglementări privind concurenţa numeroşi jurişti şi-au îndreptat atenţia asupra conceptului de concurenţă, deoarece acesta nu a dobândit o definiţie legală, fapt pentru care putem vorbi o altă accepţie, specifică dreptului concurenţei. De altfel, dispute dintre economişti şi jurişti este în continuă desfăşurare, în discuţie fiind însăşi natura dreptului concurenţei[2].
În accepţiune generală, concurenţa este „o confruntarea între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop”[3]. În plan social, ea semnifică conflictul interuman în cadrul căruia fiecare ins tinde la conservarea şi dezvoltarea proprie. În planul relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia, fără ca între cele două concepte să existe similitudine[4].
În accepţie economică, concurenţa a fost privită, iniţial, ca un factor decisiv care asigură, în mod spontan, divizarea muncii între întreprinderi, precum şi condiţiile normale ale producţiei, ale schimburilor şi ale consumului de bunuri. Ea este „mâna invizibilă” care, indiferent de orice intervenţie statală, realizează adaptarea cererii şi ofertei, sub impulsul exclusiv al interesului individual, disciplinând prin ea însăşi, în mod natural, întreaga activitate economică[5]. Ulterior, s-a admis că, în esenţă, concurenţa defineşte pe de o parte, un anumit tip de comportament al întreprinderilor, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activităţii de piaţă[6].
Din perspectiva juriştilor, concurenţa este o noţiune cu conţinut variabil[7]. Ea este privită ca „rivalitatea dintre agenţii economici în căutarea şi păstrarea clientelei”[8] sau „o luptă, adesea acerbă, între operatorii economici, care exercită aceeaşi activitate sau o activitate similară, pentru dobândirea, menţinerea şi extinderea clientelei”[9] ori, mai exact, „confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării proprii întreprinderi”[10].
Într-o privire rezumativă, putem evidenţia următoarele:
- a) confruntarea pe piaţă are loc între persoane fizice şi persoane juridice care exercită activităţi lucrative mai mult sau mai puţin analoge;
- b) ea se desfăşoară în domenii accesibile acestora (deschise pieţei);
- c) confruntarea vizează clientela, a cărei sporire asigură rentabilitatea întreprinderii.
Potrivit Glosarului de termeni folosiţi în politica de concurenţă a Uniunii Europene elaborat de Consiliul concurenţei (2003)[11], în ceea ce priveşte «concurenţa» regăsim următoarele explicaţii «o situaţie pe piaţă, în care vânzătorii unui produs sau serviciu acţionează independent, pentru captarea clientelei, pentru a atinge un obiectiv comercial precis, adică un anumit nivel al beneficiilor, al volumului de vânzări şi/sau al cotei de piaţă. Această concurenţă între întreprinderi poate avea loc în domeniul preţurilor, calităţii, service-ului sau al unei combinaţii între acestea, precum şi în domeniul altor factori care pot prezenta importanţă pentru clienţi. O concurenţă loiala şi nedistorsionată este piatra de temelie a economiei de piaţă. Comisia Europeana a fost investită cu puterile necesare pentru a controla respectarea dreptului comunitar al concurenţei şi pentru a determina aplicarea legislaţiei concurenţei de o manieră care sa garanteze existenţa unei concurenţe efective pe piaţa internă.
Funcţiile concurenţei. În condiţiile unei pieţe libere, putem afirma că această forţă regulatoare a economiei de piaţă – concurenţa – îndeplineşte cinci funcţii definitorii[12]:
- facilitează ajustarea automatică a cererii şi ofertei în orice domeniu al activităţii economice;
Concurenţa stimulează preocupările pentru creşterea, diversificarea, îmbunătăţirea calităţii ofertei de mărfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerinţelor cererii. Pe de o parte, pe pieţele dominate de ofertă, strategia competiţională determină întreprinderile să se particularizeze faţă de rivali; pe de altă parte, pe pieţele dominate de cerere, în relaţiile cu clienţii potenţiali, se urmăreşte specializarea într-un sector individualizat al cererii.
- împiedică realizarea profitului de monopol de către întreprinderi;
Ea asigură o alocare raţională a resurselor în variatele utilizări solicitate de piaţă şi statorniceşte o repartizare a repartizare a beneficiilor proporţională cu contribuţia efectivă a întreprinderilor în procesul de producţie şi distribuţia de bunuri. De asemenea, prin concurenţă se descoperă mărimea şi structura optimă a activităţii desfăşurate de o întreprindere (acelea care menţine cel mai uşor costul pe unitate de produs la un nivel cât mai mic).
- stimulează realizarea progresului (inovaţiile, crearea de mărfuri noi şi de tehnici de producţie tot mai perfecţionate);
Concurenţa oferă întreprinderilor un puternic motiv de a dezvolta produse performante şi competitive, precum şi de a descoperi noi metode de a produce cu un cost cât mai scăzut.
- Mecanismul concurenţial asigură plasarea preţurilor la niveluri reale, favorizând raţionalizarea costurilor, ca mijloc de sporire a profiturilor.
În condiţiile economiei de piaţă, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută şi preţurile de desfacere practicate relevă faptul că un profit mai mare rezultă din creşterea desfacerilor şi mai puţin din preţurile mari stabilite. Un preţ rezonabil atrage o masă mare de clienţi, ajungându-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, iar în final, la un profit egal cu cel ce ar putea fi realizat prin eventualitatea creşterii preţurilor.
- Concurenţa are un rol direct asupra psihologiei întreprinderilor.
Ea alimentează optimismul acestora, stimulându-le creativitatea, făcând ca ei să se preocupe permanent de eficienţă, de maximizarea profitului şi, implicit, de satisfacerea în condiţii bune a nevoilor de consum.
av. dr. Giorgiu Coman
————————————————————————————————————————————————————–
[1]Academia Română, Institutul de lingvistică « Iorgu Iordan », Dicţionar explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Bucureşti, 1998, p. 208.
[2] M. Malaurie-Vignal, Droit de la concurrence et communautaire, 4 e edition, Sirey, 2008, p. 26 şi urm.; L. Nicolas-Vuillerme, Droit de la concurrence, Vuibert, 2008, p. 32 şi urm.
[3]Ed.Goblot, La vocabulaire philosophique, Paris, 1901, p.133, citat de O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 267.
[4]„Emulaţia, ca dispoziţie morală, este dorinţa de a te întrece pe tine, întrecând pe altul” – T. Vianu, Filosofia culturii, Bucureşti, 1944, p. 197-198, citat de O. Căpăţână, op. cit., p. 267-268.
[5]H. Denis, Histoire de la pensee economique, ed. 9, Paris, 1990, p. 191-206, citat de O. Căpăţână, op. cit., p. 268.
[6]D. Flouzat, Economie contemporaine, vol. I, Paris, 1981, p. 41, citat de O. Căpăţână, op. cit., p. 269.
[7]C. Perelman, R. Van der Elst, Les notions a contenu variable en droit, travaux de centre national des recherches de logique, 1984, p. 269.
[8]J. Azema, Le droit francais de la concurrence, edition 2e, Paris, 1986, p. 17.
[9]I. Băcanu, Libera concurenţă în perioada de tranziţie spre economia de piaţă, în revista Dreptul nr. 9-12/1990, p. 50.
[10]G. Boroi, Dreptul concurenţei, Bucureşti, 1996, p. 5.
[11] http://www.competition.ro/documente/ro/GLOSARUETABEL.pdf
[12]T. Moşteanu, Concurenţa. Abordări teoretice şi practice, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 34 şi urm.
